Autoritățile anunță că vor semna în cursul săptămânii viitoare, cu Viarom Construct, contractul, în valoare de 213,4 milioane de lei pentru finalizarea lucrărilor de modernizare a DN73, între Brașov și Câmpulung.
Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) a anunțat că a desemnat câștigătorul pentru proiectarea și execuția podului peste râul Dâmbovița, pe DN 73. Valoarea contractului depășește 33 de milioane de lei, fără TVA. Noul pod va avea o lungime totală de 170 de metri și va traversa râul Dâmbovița, în aval de podul istoric, care este monument istoric.